Asistăm cu toţii prin intermediul canalelor de socializare, media sau chiar propria noastră reţea socială, la o denigrare a profesiilor, în general. Sunt persoane cu diverse profesii ce probabil au un comportament necorespunzător sau au fost insuficient de bine pregătiti profesional, din punctul unora de vedere. Etichetări negative regăsim la o întreagă profesie deşi unii membri au “meritul” acelei etichete. Marea majoritate blamează medicii, poliţiştii, profesorii, psihologii, politicienii, managerii, jurnaliştii, asistenţii, juriştii şi lista poate continua.
Nu se mai acorda respectul cuvenit niciunei profesii şi rar auzim să fie lăudat vreun specialist din orice domeniu. Abundenta informaţiilor de pe net, ne face specialişti în toate domeniile dar uitam eforturile depuse de acele persoane şi timpul suplimentar în care ei au studiat. Câteva articole pe net nu pot echivala ani de studiu. Un curs de câteva zile nu poate fi egal cu o formare realizată în ani universitari. Sunt mulţi factori ce-i putem lua în calcul înainte de a arunca cu injurii la o întreagă profesie.
Se întâmplă că în orice arie profesională să fie specialişti mai bine sau mai puţin pregătiţi. Ca şi într-o clasă de copii, nu toţi au nota 10 pe linie. Unii sunt mai buni pe partea teoretică, alţii, pe cea practica, alţii pe un anumit segment din profesia respectivă. Este important să conştientizăm că este imposibil ca toţi să fie la fel de bine pregătiţi.
Cantitatea şi calitatea de informaţie asimilată în cadrul formării ca specialist depinde de capacitatea fiecăruia de a învăţa, pasiunea pentru acea profesie, mulţumirea din practicarea profesiei, nivelul academic al mediului de predare, stilul de predare, etc. Sunt universităţi de renume ce pot elibera diplome de licenţă ce nu garantează că acel absolvent va avea un parcurs profesional excelent. Aşa cum pot exista facultăţi în cadrul cărora să se predea la un nivel ridicat dar totuşi să existe studenţi ce prin modul lor de a gândi sau a învăţa, să nu poată fi nişte profesionişti desăvârşiţi. Concluzia: nu există reguli universal valabile şi care să ne garanteze calitatea formării specialiştilor. Fiecare om e un întreg univers ce funcţionează conform propriului sistem de gândire şi a propriei capacităţi.
Practicarea unei profesii nu înseamnă sacrificiu personal. Aud şi citesc foarte des: dacă şi-a ales această profesie să-şi asume. Nu, fiecare dintre noi, merităm respect, nu suntem datori nimănui să ne sacrificăm de dragul semenilor noştri. Merităm să avem acelaşi timp de odihnă, relaxare, şi revin cu respectul. Câţi din cei ce acuza, în profesia pe care o practică, se neglijează pe sine pentru alţii? Pentru a putea funcţiona din toate punctele de vedere, avem nevoie cu toţii de împlinirea nevoilor esenţiale: cele fiziologice, de siguranţă şi de apreciere. Oricât de mult şi-ar iubi cineva meseria, dacă este tratat cu dispreţ, la un moment dat nu o va mai putea face cu acelaşi drag. Implicit, va scădea nivelul serviciilor oferite.
O atitudine refractară faţă de o profesie ne atrage într-un cerc vicios în care avem cu toţii de pierdut. Atât beneficiarii cât şi prestatorii de servicii. Chiar dacă nu verbalizam lipsa de apreciere, ea va fi simţită de cel căruia îi este adresată. Şi va determina fie o retragere, fie o diminuare a efortului depus. “Dacă tot nu sunt apreciat, de ce să mă străduiesc să fac totul bine?”. Şi nu doar atât ci şi o atitudine rezervată, lipsită de generozitate. Una dintre contribuţiile la rezultatele foarte bune în diverse domenii vine din dăruirea timpului, cunoaşterii, resurselor financiare. Se ştiu cazuri ale unor copii cu posibilităţi financiare limitate ce au fost sprijiniţi de profesorii lor, s-a lucrat cu ei suplimentar şi s-au obţinut rezultate deosebite. Atunci, de ce să blamăm toţi profesorii pentru unii ce au greşit? Poate că şi aceia care au avut un comportament necorespunzător, au motivaţii personale ce nu au mai reuşit să le gestioneze, nu au avut puterea de a şi le rezolva.
Când apar cazuri pozitive, în care unii profesori au petrecut din timpul lor cu copii, fără a avea pretenţii materiale, se aud glasuri: de ce nu fac toţi aşa? Mă întreb de ce ne dorim ca totul să fie gratis din partea altora, chiar şi timpul lor personal? Noi facem acest lucru cu alţii? Câţi se duc la muncă fără să fie plătiţi sau câţi stau peste program gratis, doar fiindcă vor să ajute. E un soi de ipocrizie aici: vrem să primim dar noi la rândul nostru să nu dăm.
Nu susţin ideea de a accepta ce ni se oferă fără a avea pretenţii la calitatea oferită. Dar dacă ni se întâmplă să fim trataţi aşa cum nu ne dorim, în primul rând trebuie să ne comunicăm civilizat opinia şi dorinţele. Şi să nu punem etichete pe o întreagă profesie. Nu merită cei ce îşi fac cu pasiune munca din acea profesie.
Să facem distincţia între pasiune şi sacrificiu. A-ţi face cu pasiune profesia, din punctul meu de vedere înseamnă a-ţi folosi toate cunoştinţele şi toate mecanismele astfel încât să ai un rezultat cât mai bun. Cu alte cuvinte, să fii cea mai bună versiune a ta în acea profesie şi în aceleaşi timp să poţi rămâne echilibrat. Să poţi pleca acasă după o zi de muncă fără să fii plin de frustrări, tristeţi sau nepăsare. Să vii la muncă a doua zi cu acelaşi drag.
Să ne adresăm întrebare: “Eu dacă aş fi fost în locul acelei persoane, aş fi făcut mai mult?” Răspunsul să fie cinstit, dacă se poate :).
Oare am putea noi să ajutăm acel profesionist cu ceva? De multe ori uităm că în spatele unei profesii se afla tot un om cu zile mai bune sau mai proaste, cu dureri şi tristeţi, cu temeri şi lista poate continua. Putem contribui cu o atitudine pozitivă şi mai ales respectuoasa, mai mult decât ne imaginăm. Tot ajutor înseamnă când îi spunem civilizat care este efectul comportamentului lui asupra noastră. Poate că este atât de cufundat în propriile probleme încât nu conştientizează.
Blamarea întregii profesii îi poate determina pe cei care într-adevăr se stăruiesc să facă ceva bun, să fie dezamăgiţi că nu li se observă strădaniile. Şi acea dezamăgire poate duce la resemnare şi scăderea efortului depus în practicarea acelei meserii. Deşi suntem adulţi, critica constantă, chiar şi la nivel de societate, are acelaşi efect ca şi asupra copiilor: demotivarea. Şi ne vom trezi că în ani de zile, focusarea doar pe aspectele negative a profesioniştilor din toate categoriile, nu va face decât să scadă nivelul calităţii serviciilor oferite. Nu ne opreşte nimeni, dacă suntem nemulţumiţi, să ne comunicăm părerea, să ne schimbăm alegerile, să contribuim activ la problema indicată de noi.
Să ne amintim că toate opiniile noastre pe care le emitem le aud şi copii noştri şi/sau persoane care nu au aceeaşi capacitate de distincţie între o situaţie particulară şi una generală. Şi vor duce în vieţile lor părerile noastre negative ce le-am emis la adresa unui om ce a greşit probabil în practicarea meseriei la un moment dat. Ei le vor raporta la o întreagă profesie. Şi nu le este de ajutor pentru ei sau cei pe care-i vor întâlni.
Sunt convinsă că sunt oameni ce îşi fac bine şi cu drag meseria! Este important să le recunoaştem meritele, să fie lăudaţi şi evidenţiaţi. Cine ştie, poate le vor urma şi alţii modelul.
Cea mai mare contribuţie la propria viaţă şi la societatea în care trăim, o putem face prin a fi noi înşine un bun exemplu de profesionalism înainte de a arunca cu piatra. Un om ce ştie câtă muncă presupune a fi bun în meseria sa, va aprecia cum se cuvine şi pe alţii.
Dacă fiecare dintre noi am fi o licărire de lumină acolo unde suntem, am fi cu toţii luminaţi şi în lumină!
Autor: psiholog clinician&psihoterapeut integrativ Băjan Valentina
No Comments