In societatea de azi, momentul venirii pe lume a unui nou membru al familiei, este in cele mai multe cazuri programat sau amanat pentru atunci cand cei doi parteneri sunt de acord sa se intample sau nu, evenimentul. Dezvoltarea accelerata a tot ce ne inconjoara, cresterea nivelului de trai, viteza si cantitatea informatiei plus alti multi alti factori, determina ca momentul in care doua persoane decid sa aiba in familia, cuplul lor, un copil, sa fie mult mai tarziu decat acum 10-20 de ani. Exista persoane ce hotarasc ca nu-si doresc sa aiba copii desi presiunea celor din jurul lor, a societatii in general este mare. De ce ? Desi unul dintre instinctele primare este cel de perpetuare a speciei, unele persoane o pot simti ca pe o datorie ce o au de indeplinit. Chiar daca cei din jurul nostru au unul sau mai multi copii si ne indeamna sa facem acest pas, uneori putem ramane fermi in ideea unei vieti fara copii. Ce ne determina sa luam o astfel de hotarare radicala si atat de judecata de toata lumea? Desi justificarile sunt ca nu avem o situatie materiala favorabila, suntem prea tineri, ca a trecut perioada ideala din punct de vedere fiziologic, la baza acestei decizii se pot afla motive ce nu sunt aduse in planul constient, nu sunt recunoscute, acceptate si depasite.
Nu sustin ca ar trebui sa avem copii oricum, oricand si cu oricine. Trebuie sa apara insa un semn de intrebare daca suntem la o varsta optima la care putem face copii, daca avem o situatie financiara ce ne-ar permite sa crestem un copil in conditii decente, avem o relatie de cuplu de care ne declaram satisfacuti si totusi exista o reticenta in a face urmatorul pas. Ce credem ca ne opreste? Ce se afla in spatele aparentului motiv?
Frica de responsabilitatea, lipsa increderii in fortele proprii, o imagine de sine defavorabila, nu ajuta la adaptarea noastra ca si adult in societatea, cultura in care traim. O persoana dependenta de parinti, partener, apropiati, nu va reusi sa-si mobilizeze propriile resurse pentru a lua propriile decizii si sa-si asume responsabilitatea cresterii unui copil indiferent de ajutorul celor din jur. Lipsa exercitiului responsabilitatii de mici copii si pana la varsta adulta, ne mentine in aceasta stare de dependenta si inadaptare.
Lipsa disponibilitatii sufletesti, rezervorul nostru de iubire gol. Daca noi nu ne-am simtit iubiti si apreciati de parintii nostri sau de cei fata de care am dezvoltat o relatie de atasament, capacitatea noastra de a da mai departe iubire este blocata. Nu stim sa iubim fiindca nu ne-am simtit iubiti si nu ne imaginam cum am putea sa daruim iubire unei alte fiinte pana la a ne sacrifica din timpul si sufletul nostru.
Credintele proprii despre ce presupune a avea copii. De-a lungul vietii noastre, de cand ne nastem, traim o serie de experiente ce isi pot pune amprenta asupra modului nostru de a gandi si a simti. In functie de aceste credinte ce ni le formam de cand suntem mici, vom lua decizii in ce priveste viitorul. Daca parintii nostri s-au plans continuu de cat de greu este sa ai copii, ca ei sunt o pacoste, ca le-au “mancat “ viata, concluzia noastra poate fi in anumite cazuri, ca noi nu vrem sa fim atat de chinuiti si nu vrem sa ne sacrificam precum parintii nostri. Si vom alege sa ne blocam dorinta de a avea copii in loc sa ne verificam credintele si sa alegem in mod constient.
Egoismul, alimentat de o viata in care am fost pe primul loc in viata familiei si prietenilor sau o lipsa cronica de bucurii in viata, ne determina retinerea de a imparti din ce avem si ce suntem. Cresterea constanta a nivelului de trai, usurinta socializarii, diversitatea modalitatilor de distractie, ne poate tenta in a ramane in stadiul trairii placerii si a refuzului de asumare a responsabilitatii cresterii unui copil.
Asteptarea inconstienta a unui partener mai potrivit. Desi relatia in care suntem functioneaza, este posibil ca la un nivel mai profund al fiinte noastre, sa speram la sufletul pereche, la cel ce ar putea avea calitatile pe care noi le visam si cu care am forma un cuplu asa cum ne dorim. Poate ca relatia actuala indeplineste anumite criterii dar in sufletul nostru au ramas anumite nevoi ce asteapta sa fie indeplinite, anumite emotii sa fie traite.
Lipsa unui model parental ce ar putea sa inspire, a unei relatii parintesti ce ar putea constitui un exemplu de cum poate fi crescut un copil ne poate impiedica sa ne vizualizam intr-un rol de parinte. Modelul parental se preia in mod constient de catre copil dar daca acel tip de model a provocat suferinta copilului el poate decide sa nu doreasca sa perpetueze un astfel de tipar. Daca nu reusim sa identificam in noi resursele necesare de a fi un model ideal de mama sau tata, alegem inconstient sa nu mai fim in acel rol de parinte.
Lipsa echilibrului emotional ce ar putea asigura un suport pentru copil. Daca am trecut prin experiente de viata ce ne-au marcat si au lasat urme de rani in sufletul nostru, este posibil ca inconstient sa mai cerem timp sa ne vindecam.
Pierderea identitatii proprii, a propriilor nevoi si dorinte datorita identificarii cu mediul social. Daca in anturajul propriu, marea majoritate a prietenilor nostri nu doresc inca sa aiba copii iar noi avem o relatie de tip dependenta cu ei, decizia noastra de a avea copii, poate fi in stransa legatura cu ceea ce-si doresc acestia. O imagine de sine clara, cu o stima ridicata, pot limita influenta celorlalti asupra deciziilor importante din viata noastra.
Lipsa cunoasterii sentimentelor si emotiilor pozitive traite din rolul de parinte. Din postura de copil in care am trait nu stim ce le-a adus bucurie si satisfactie parintilor nostri, ce i-a sustinut si implinit in procesul nostru de crestere. Deoarece nu ne-a fost impartasit. Astfel, avem drum liber la a ne forma o imagine deformata in legatura cu rolul de parinte.
Teama de judecata celorlalti, neputinta de a sustine in fata societatii dorinta de a avea un copil in ciuda varstei inaintate, a statusului marital sau alte prejudecati. Atunci cand stim cine suntem, ne acceptam si ne iubim. Daca ne cunoastem limitele, nevoile, capacitatile si aptitudinile, putem sa ne implinim nevoile chiar daca nu suntem aprobati si sustinuti de cei din jurul nostru.
Este dreptul fiecaruia sa hotarasca daca si cand va avea copii. Cu cat ne cunoastem mai bine motivele din spatele deciziilor noastre, cu atat mai usor ne va fi sa ne acordam timp, sa lucram si sa vindecam copilul si adultul din noi.
Autor: psiholog Bajan Valentina
Nota: Acest articol a fost publicat in mare parte si in editia on-line a revistei Psychologies in 2016.
No Comments