Din fiecare experiență de viață pe care o trăim putem învăţa ceva. Încerc, pe cât posibil, să fac și eu același lucru. Acum câteva zile, am ajuns cu bunica la secția de urgente a spitalului din oraș. Am stat acolo câteva ore. Datorită timpul îndelungat de aşteptare pe holurile spitalului, nu am putut să nu observ că marea majoritate a cazurilor prezentate la urgenţe este a oamenilor de vârsta a treia. Bineînțeles că erau și persoane tinere dar acestea, în general, se prezentau cu situații de tip accidente sau probleme acute.
Ce mi-a atras atenția, a fost numărul mare de persoane în vârstă aflate în acea stare de suferință și neputință. M-am întrebat dacă avem ce face, noi, cei ce vom fi următorii care vom îmbătrâni și cel mai probabil ne vom confrunta cu dificultăţi medicale similare. Ce putem face astfel încât să evităm sau să micșoram numărul situațiilor de acest fel. Nu știu dacă exista statistici privind vârsta pacienților, tipul simptomelor manifestate, a diagnosticele primite sau a cauzelor ce contribuie la manifestările respective de boală. Știu doar că am văzut oameni foarte bătrâni care sufereau în tăcere pe acele holuri timp de mai multe ore. Ştiu că erau oameni ce aveau o greutate corporală foarte mare și care erau foarte greu de manevrat de către personalul spitalului. Ştiu că erau oameni ce au plecat de acolo fără să înțeleagă ce diagnostic au primit, care este cauza acelei afecțiuni și totuşi nu au avut curaj să întrebe. Ştiu că unele diagnostice date nu au început să se manifeste în acea seară ci cu mult mai înainte. Cu siguranţă că mai sunt multe situaţii specifice pe care nu am avut cum să le surprind şi nici să le cunosc.
Din seara aceea pot spune că mi-au rămas câteva idei asupra cărora să meditez, să încerc să le înţeleg şi să le integrez în viața mea:
Prevenţia – e mai importantă decât boala fiindcă poate împiedica apariția ei. Poate fi mai puţin costisitoare atât din punct de vedere al efortului depus cât şi emoţional şi financiar.
Stilul de viață echilibrat – efectele sunt minime pe termen scurt dar maxime pe termen lung. Rămâne să definim ce înseamnă stil de viaţa echilibrat, părerile sunt împărţite.
Investiţia în oameni, familie – e trist și greu să fii singur pe holul unui spital când ești la bătrâneţe şi nu numai. În acele momente, conteaza enorm o ţinere de mână şi o încurajare.
Autocunoaștere fizica, psihică și emoțională – daca suntem atenți la noi înșine, putem identifica schimbările apărute în corpul şi sufletul nostru, cum îşi pun amprenta pe noi şi în funcţie de efectele negative sau pozitive, putem căuta soluţii din timp la problemele ivite.
Cultivarea autocontrolului – abuzul de orice natură este nociv (alcool, mâncare, substanțe, relații nocive, comportamente distructive, sedentarismul). Într-adevăr, este greu să modificăm tipare cognitiv comportamentale, modele parentale preluate inconştient de la părinţi dar nu imposibil.
Educaţia – este cheia cunoașterii și poate fi salvarea ce ne salvează fără să sunăm la 112. Educaţia presupune cunoaştere dar şi evoluţie (cognitivă, emoţională, socială,etc.).
Cred instituțiile statului ar trebui să conceapă şi să pună în aplicare un plan de prevenire a îmbolnăvirilor şi menţinerea unei stări optime de sănătate a întregii populaţii. În lipsa acestuia, bănuiesc că fiecare dintre noi poate încerca să mențină o stare de sănătate conştientă. Și nu pentru reducerea cheltuielilor bugetare cu sănătate (aceasta ar trebui să fie motivația statului) ci pentru propria viață în care starea de bine să primeze, să ne fie mai uşor nouă înşine pe măsură ce anii ni se adună în palmă şi în inimă.
Cred că nu exista o garanție că nu vom suferi de anumite tulburări dacă facem prevenție dar măcar o micşorare dacă nu dispariţie, a numărului de boli cred că poate fi luat în calcul.
Educația este cheia cunoașterii, ea poate fi investiția ce te salvează fără să suni la 112!
Autor: psiholog clinician & psihoterapeut integrativ Bajan Valentina
No Comments