Cabinetul nostru va ofera servicii de Psihologie Clinica si Psihoterapie

Ai voie să ai grijă de tine!

Ai voie să ai grijă de tine!

Foto: sursazilei.ro

Mărturisesc că în cabinet rareori vin persoane ce îşi doresc să lucreze de la început partea de dezvoltare personală, prevenţie sau pur şi simplu pe situaţii specifice de viaţă fără simptome caracteristice vreunei tulburări. Marea majoritate apelează la un specialist din domeniul sănătăţii psihice şi emoţionale, abia după ce “s-a umplut paharul” cu emoţii, gânduri şi comportamente ce parcă nu mai pot fi duse. De cele mai multe ori, când se umple paharul deja este foarte aproape un episod sau o tulburare psihică. Este bine să apelăm chiar şi mai târziu decât  niciodată dar este un drum mai lung către un suflet şi o minte împăcată, către un echilibru. Înainte de a apariţia unei tulburări, există stări interioare care ar putea să ne dea de gândit. Dacă avem săptămâni, luni sau ani la rând în care ne simţim rău, dacă observăm o schimbare pe care nu ne-am propus-o şi nu ne-o dorim, am putea să ne întrebăm ce este cu noi, ce ni se întâmpla, ce putem face astfel încât să fim mai bine. Să nu ignorăm sau să amânăm, să acordăm atenţie la ce ni se întâmplă.

Este în regulă să încercăm să ne depăşim singuri problemele, frământările. Dacă observăm că ne este foarte greu, că persistam în acele emoţii şi stări negative, dacă apar dificultăţi pe diverse arii de viaţă (profesional, familial, personal, social) am putea să ne dăm voie să ne îngrijim de noi cu ajutorul unui om pregătit special pentru acest lucru.

De cele mai multe ori, cei din jurul celui ce suferă, nu pot înţelege de ce acesta se consumă emoţional atât de mult, de ce acordă o atât de mare importanţă subiectului respectiv, cum de nu poate depăşi momentul de “slăbiciune”, de ce reacţionează într-un anumit fel într-o anumită situaţie.

Pe scurt: judeca acel om şi suferinţa lui pe care o etichetează ca fiind slăbiciune, defect, problemă. Opinia publică dezaprobatoare şi mai ales a celor apropiaţi, frica de judecata celor din jur, cel mai probabil, blochează reacţia normală de a cere ajutor, de a face un gest de grijă faţă de sine.

Venim pe această lume cu o moştenire genetică, trăsături specifice construite de noi, de experienţele noastre, de mediul în care trăim, de oamenii pe care îi întâlnim. Toate acestea se regăsesc în noi, în modul nostru de funcţionare şi în funcţie de ele trăim şi reacţionăm într-un mod personalizat. Este firesc să nu ştim totul perfect, să mai şi greşim, să fim afectaţi de anumite lucruri. Este firesc să avem momentele noastre de slăbiciune şi să nu ne fie ruşine cu ele.

De foarte multe ori, dacă suferim, suntem acuzaţi de către familie, prieteni sau partener. Ni se reproşează suferinţa, uneori este ignorată sau este considerată ca un semn de nebunie, de anormalitate. Dar suferinţa este un semnal de alarmă pe care ni-l trage mintea sau/şi sufletul că nu suntem chiar ok cu ce se întâmplă. Şi nu de puţine ori, ironia situaţiei, cel ce este acuzat de anormalitate, reprezintă sau cere de fapt normalitatea. Când ceilalţi nu sunt de acord cu motivul sau modul în care ne trăim suferinţa, este ca şi cum o neagă, nu-i dă dreptul să existe. Şi putem fi tentaţi să aşteptăm ca ei să ne dea dreptate în ce simţim pentru a avea ok-ul de a face ceva pentru noi, de a ne îngriji. Surpriză! Nu este obligatoriu să avem aceeaşi perspectivă asupra trăirilor noastre, nu avem nevoie de confirmare lor pentru a ne valida şi trata/lucra durerea, întrebările, aşteptările.

Inconştient le acordăm acest privilegiu de a aştepta aprobarea şi tratarea suferinţei noastre dacă îi investim cu mai multă autoritate şi preţuire decât pe noi înşine.

Dacă suntem într-un anume fel(caracteristici psihice si emoţionale, comportamente, etc.), nu înseamnă că suntem pecetluiţi să rămânem pe viaţă aşa! Putem lucra la noi înşine, ne putem schimba, ne putem aduce în viaţa noastră un nou mod de a fi şi a ne trăi viaţa. Ne putem vindeca, dezvolta, evolua. De foarte multe ori am auzit “dacă aşa sunt şi părinţii mei, aşa voi rămâne şi eu”. Vom rămâne la fel ca părinţii noştri dacă alegem să facem acest lucru. Dar dacă ne-am dori să fim altfel, se poate să aducem schimbarea în noi.

Putem să fim bine dacă ne dăm voie să fim bine!

Putem să fim bine sau foarte bine dacă ne eliberăm de aşteptarea ca ceilalţi să fie de acord că noi să ne vindecăm sufletul, să ne alinăm suferinţa, să căutăm soluţii pentru noi.

Nu avem nevoie de aprobarea altora pentru a ne îngriji! Nimeni nu ştie mai bine ce este în sufletul nostru, în consecinţă, nimeni nu poate să emită păreri când ar fi momentul oportun să facem ceva pentru noi înşine, să ne vindecăm o traumă, să ne dezvoltăm o anumită latură a personalităţii, să fim atât de fericiţi cât vrem noi.

În concluzie, vreau să subliniez două idei principale şi din punctul meu de vedere foarte importante:

  • Noi suntem cei ce aveam puterea de a hotărî şi a ne susţine susţine dacă simţim că avem nevoie de ajutor! Nu este nevoie de aprobarea celorlalţi pentru îngrijirea sufletului şi a minţii, pentru dezvoltarea personală, pentru lucrul cu emoţii, gânduri sau/şi ce au pus stăpânire pe noi şi nu ne dorim. Avem dreptul să fim vindecaţi, alinaţi, îngrijiţi, ascultaţi, învăţaţi.
  • Cu cât suntem mai conştienţi de noi înşine, de nevoile şi suferinţele noastre şi nu le ignorăm, cu atât mai mult prevenim disfuncţionalităţi majore, tulburări psihice şi emoţionale ce pot apărea în anii următori. Prevenţia are impact pozitiv mai mare asupra vieţii şi costuri financiare cât şi personale mai reduse decât tratarea.

 

Ai voie să ai grijă de tine!

 

Autor:   Băjan Valentina

Psihoterapeut integrativ şi Psiholog clinician

                  

Author Info

Bajan Valentina

No Comments

Comments are closed.