Mi s-a intamplat de curand sa fac cunostinta cu o persoana si la ceva timp sa reintalnesc o cunostinta ce au avut in comun reactia lor in momentul prezentarii/aducerii aminte a profesiei mele de psiholog. Au spus: “Sper sa nu am nevoie niciodata!”. Adica, “Doamne fereste sa ajung vreodata la psiholog!”.
Stati putin, nu va scuipati in san 🙂 : eu incerc sa ajut, sa ma aduc pe mine in procesul vindecarii celuilalt si ma ofer sa incerc sa sprijin pe cel ce sufera sau vrea sa schimbe ceva la el.
Presupunerea mea este ca unele persoane percep aparitia nevoii de a merge la psiholog cu o stare imensa de neputinta, suferinta, rusine sau nebunie. Unora le este si frica sa spuna ca au facut terapie pentru a nu fi catalogati drept nebuni sau prea sensibili. Si in acelasi timp, imi imaginez ca, spera ca niciodata sa nu fie in acele situatii in care sa fie nevoiti sa apeleze la un psiholog. Doar ca acele situatii fac parte frecvent din viata noastra, la majoritatea din noi si doar ne facem ca nu exista, ne spunem „lasa ca trece”, „timpul le vindeca pe toate”, etc. Daca in tarile europene pentru o programare la psiholog astepti cateva luni, la noi in tara, putini psihologi au agenda plina. Au innebunit europenii sau ne ingrijim noi mai putin de acest aspect? Avem grija de corpurile noastre sa arate bine, suple, tonifiate, epilate, sa miroasa ametitor, sa fie bine imbracate, stomacul bine hranit si…. uitam sa facem ordine in gandurile noastre, sa ne ingrijim de propriul suflet. Daca nu este vizibil, oare nu are si el nevoie de atentie? Cand a fost ultima data updatat? 🙂
Ce-ar fi daca am privi mai cu atentie motivele pentru care putem face o programare la psiholog si modul in care ne poate fi de ajutor acest demers? Sunt servicii exprimate in mod elaborat si oficial pentru specialitatile de psihologie clinica si psihoterapie: evaluare psihologica, emotionala si comportamentala, interventii terapeutice, consiliere, psihoterapie, dezvoltare personala, psihoeducatie.
Dar in spatele acestor denumiri oficiale, ce se afla de fapt? Practic, ne intalnim cu diverse situatii de genul:
- Alinarea suferintei sufletesti;
- Confirmarea sau infirmarea unor probleme emotionale, comportamentale, cognitive;
- Oferirea unor alternative in modul de a gandi, simti sau face;
- Un sprijin sau un tovaras de drum atunci cand durerea din suflet este prea mare;
- Un aliat in gasirea raspunsurilor la numeroasele de ce-uri din propria viata;
- Lucrul cu partea inconstienta din noi prin aducerea inconstientului in lumina constientului;
- Lucrul cu constientul pentru a linisti inconstientul ; 🙂
- Creearea de orizonturi in propria dezvoltare personala;
- Diminuarea unor diverse tendinte accentuate de personalitate;
- Obtinerea un grad mai inalt de adaptabilitate pentru diverse situatii de viata;
- si probabil ca as mai putea enumera multe altele dar ma opresc aici.
A merge la psihoterapeut este mult mai mult decat a primi o eticheta, un diagnostic sau a auzi niste citate/indemnuri motivationale. Este ingrijirea propriului suflet si a mintii de catre un specialist ce are la baza formarii sale ani de studiu, mii de ore de formare si sute de ore de terapie. E un drum destul de lung in care el a acumulat experienta si fara pasiune pentru ce face nu ar fi reusit.
Este dezvoltare dar la un nivel profund, nu doar de suprafata. De aceea dureaza acest proces de psihoterapie, fiindca coboara in noi si are nevoie de timp sa scoata la suprafata lumina din noi. Privim cu atentie spre noi insine. Stiu, uneori doare sa te observi cu tot ce contii: frici, dureri, motive, nevoi, etc., insa doar asa te poti vedea cu adevarat, sa te accepti si sa te iubesti.
Oricat de mult ne spunem ca noi evoluam de unii singuri, citim carti de dezvolatre personala sau participam la diverse evenimente,etc., pentru a ne vedea la 360 grade, mai avem nevoie de o oglinda: psihoterapeutul. Ne putem vedea singuri ceafa, spatele fara o oglinda? Putem spune ca suntem cine suntem doar in interactiune cu propria persoana si propriile ratiuni si perspective? Nu, pentru ca, unii suntem atunci cand suntem singuri si altii cand suntem in relatie cu alte persoane.
Exista oare multi oameni ce sunt continuu fericiti, ce nu au nevoie de un sprijin emotional, ce nu au nevoie de ajutor sa depaseasca o perioada mai gri din viata lor, ce au mereu la indemana un prieten sa-i ajute? Fiecare are astfel de momente mai dificile. Diferenta este ce fac ei cu ele: pastreaza suferinta mai mult in viata lor sau incearca sa-i diminueze impactul si daca nu reusesc singuri, cauta ajutor. Ce este mai bine: sa stai orgolios sau speriat in suferinta ta sau sa accepti ca nu ai cum sa le stii si sa le sustii doar tu pe toate? Da, avem capacitatea de autovindecare dar nu mereu reusim sa facem acest lucru singuri. Un psihoterapeut bun poate scurta durata sau intensitatea suferintei noastre.
Psihoterapia este o alta parte a dezvoltarii, a vindecarii prin relationarea cu o persoana ce s-a pregatit indelung pentru acest lucru: sa te ajute sa vezi cat mai mult din tine, sa te insoteasca in durerea ta si sa te sprijine in atingerea obiectivelor tale.
A ne trai viata la intregul nostru potential, presupune sa ne cunoastem pe noi insine pana in maduva oaselor. Doar stiind cine suntem putem sti ce vrem, ce capacitati avem si ce sa facem astfel incat sa traim pentru noi, impreuna cu ceilalti.
Fiecare este liber sa priveasca spre sine cu sinceritate si sa accepte ce slabiciuni si puteri sunt in el, cata slabiciune este in puterea lui si cata putere este in slabiciunea sa.
Sa ma prezint: Valentina Bajan, psiholog si psihoterapeut.
Tu ce iti spui:
“Sper sa n-am nevoie de psiholog!” sau “ Ma bucur ca exista o persoana special pregatita pentru a-mi acorda ajutor sufletului si mintii mele in caz de nevoie!”?
Tu alegi!
Autor: Valentina Bajan, psiholog, psihoterapeut integrativ
Author Info
No Comments